Ministerul Afacerilor Interne: 210 sesizări privind incidente la vot, cu circa 30% mai puține față de prezidențialele din 2014

Ministerul Afacerilor Interne: 210 sesizări privind incidente la vot, cu circa 30% mai puține față de prezidențialele din 2014
Publicat: 11/11/2019, 19:38

Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI a transmis că din totalul sesizărilor înregistrate în timpul procesului electoral, 102 nu se confirmă.

„Conform centralizării realizate la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al MAI, de la deschiderea secțiilor de votare și până la finalizarea operațiunilor de vot, au fost înregistrate 210 sesizări de posibile incidente electorale, cu aproape 30% mai puține față de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014. Din totalul sesizărilor înregistrate ieri, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit deja că 102 evenimente nu se confirmă”, spune Dajbog.

Cele mai multe posibile incidente au fost sesizate în București și în județul Dolj, respectiv câte 22, potrivit sursei citate.

În județul Argeș, un observator a sesizat IPJ că într-o localitate oamenii sunt transportați la secțiile de votare cu un microbuz. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că Primăria din localitate a încheiat un contract cu o societate, pentru a fi puse la dispoziție a două curse de transport special pentru cetățenii care doresc să voteze și locuiesc la o distanță de circa 4 km de locul în care este amplasată secția de votare.

În județul Brăila, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal că o persoană care nu avea dreptul să voteze s-a dus la urne. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

În județul Constanța, polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora o persoană ar fi oferit bani președintelui unei secții de votare. În cauză se fac cercetări pentru coruperea alegătorilor.

Tot în Constanța, polițiștii au fost sesizați prin Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot si de prevenire a votului ilegal că o persoană, aflată într-o secție de votare, încearcă să voteze pentru a doua oară. Polițiștii au constatat că respectiva persoană deținea două cărți de identitate și a folosit prima carte la o secție de votare după care a încercat să voteze cu cea de-a doua la o altă secție. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

În județul Dolj, un reprezentant al unui partid a depus o sesizare la un post de poliție cu privire la faptul că președintele și locțiitorul unei secții de votare au permis mai multor persoane să intre în cabina de vot, violând în acest fel secretul votului. După verificări, s-a stabilit că niciun membru al comisiei de votare nu a intrat în interiorul cabinelor cu alegatorii, iar cei care au solicitat sa fie însoțiți, din diferite motive în interiorul cabinelor de vot, au fost însoțiți de alți alegători pe care i-au ales personal fără sa le fie indicată vreo persoană anume.

În județul Vaslui, o persoană încarcerată în Penitenciarul din localitate a votat prin intermediul urnei mobile, fără a avea acest drept. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

„Până la acest moment, polițiștii au aplicat 14 avertismente scrise și 16 amenzi în valoare de 17.200 lei, cu 30% mai puține sancțiuni contravenționale față de 2014. Polițiștii efectuează verificări cu privire la 42 de posibile infracțiuni: 12 cazuri în care alegătorii au votat fără a avea acest drept în Galați, Giurgiu, Caraș – Severin, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Vaslui, 9 infracțiuni de corupere a alegătorilor în Argeș, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, 4 infracțiuni de vot multiplu în Argeș, Constanța, Giurgiu și Olt, o infracțiune de fraudă la votul electronic în Brașov; 6 infracțiuni de violare a confidențialității votului în Bacău, Constanța, Dolj și Galați, o infracțiune de împiedicare a liberului exercițiu al dreptului de a alege în Sibiu, o infracțiune referitoare la nerespectarea regimului urnei de vot în Vaslui, o infracțiune de falsificare a documentelor în Giurgiu. Alte posibile 7 infracțiuni circumscrise contextului electoral sunt în cercetare în București, Brăila Botoșani, Brașov, Ialomița”, a mai spus Dajbog.

Sursa citată a mai arătat că numărul de posibile infracțiuni, înregistrat duminică este cu aproximativ 40% mai mic față de primul tur al alegerilor din 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Florin Salam, primele declarații după ce Roxana Dobre și-a luat copiii și s-a mutat la...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
O ipoteză-şoc dă peste cap ancheta în cazul dentistei ucide în Brăila. Cine ar fi...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Spania amendează Booking.com cu 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă"
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Statul ia banii românilor. Lege nouă din 2026 pentru absolut toți proprietarii de locuințe și...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Oamenii revin în magazinele fizice. Care este motivul?